Due simpatici racconti di Fedele Giorgio

Stampa

"E RU FRUMMAGGE ?"

Aneddoto paesano tramandato verbalmente dal sig. Bruno Donato, "fuochista" alla fornace Malanga-Clemente
(Avvertenza: le « e » accentate si pronunciano, quelle non accentate sono mute)

Dunate de Caravugne tenije nu frate. Stu frate ère state diéce anne a la Puglje a fà lu massare e se n'èra turnate cu na mane nnande e ...

Formaggio pecorino

... n'at'addrète, accu re pèzze ngule.

Varamènde ère n'hòmmene tìmede e onèste, e nunn'avije sapute apprufettà de la situazzione. "Si cu lu ricche nun t'arricche, piglje la fune e vatt'mbicche". Ma stu pruverbje Dunate nu lu sapije, nu l'avije maje sendute.

Lu frate Nicole ammégge èra furbe cume na horpe. Penzaie de ĵ pur'idde a fa lu massare e de ĵ probbje a lu stésse poste, a la stessa massarije. Appen'arruvaje, lu patrone l'accugliètte a brazz'apèrte e, penzanne ca ère pure cumm'a Dunate, nge dètte subbete 'n mmane lu manégge de la massarije. Érene li prime de uttobbre.

Quidd'anne l'annate fu bbone de tutte manere: grane, fave, squarcièdde, grandinje, niméccule, alimiénde, fasule, répele (piselli) e àte cose. Quanne fu lu mese d'uttobbre, fu pure lu mumènde de fa li cunde accù lu patrone. Nicole s'ère appreparate tutte lu piane. Se mettèrne a taveline e accumenzaje a ddice cumère jute l'annate.

Quistanne - disse Nicole - forse pecché pe mme è la prima volte, nunn'è state probbje na bbone annate, ma ije sò soddisfatte: sime jute parapatte.

- Ma come - disse lu patrone - a mmi m'è parute na bbone annate!

- T'è parute, patrone mije, ma è passate tutte appe re mmane mije e si nunnè state nu disastre, è state probbje ca nge sò sapute fa assaje. Accummenzame a ddice:

  • ru ggrane se n'è ghiute pe la sémene e pe pahà la cungime accattate a diebbete;
  • re fave e ru grandinje se ne sò ghiute pe fà mundà re 4 vacche; parecchie monde sò ghiute a bbacande;
  • ru fiéne se l'hanne mangiate li vuove;
  • la paglie è servute pe re ppecure;
  • la lane, hamme refuse a tutte li matarazze;
  • nun te diche quand'hamme spise de cannéle, petrolje pe li lume, mbicciarielle e zurfariédde p'appiccià re cannéle, spaghe pe re nnoglje, fune, zéche, chiuove e chiuvètte!
  • re presotte se re sò mangiate li meteture;
  • e pe fenisce hamme pahate ciende jurnate de ualane p'arà la tèrre.

Ecche patrone mije, nu ng'è rumaste probbje niende!

Avime cambate e lappetite nu ng'è mangate.

Lu patrone nunn'ere persuase. Se ripassaje lu cunde e a nu cèrte punde, penzanne chavije scupiérte quaccose ca nge'avije nascuse, disse a Nicole a bruciapéle:

- E ru frummagge? A ndu è ru frummagge?

E Nicole, furbe, senza se scumbonne manghe nu poche nge respose: - Ah, ru frummagge!? R'agge vennute pe salà ru ccase!

Lu padrone capètte inda ddru mumènde ca Nicole ère sule lu frate de Dunate ma nunn'ere Dunate. - Allora - disse lu padrone - si re ccose stanne accussì, tu te ne può pure ĵi.

- Ma ije cramatine me ne vache! A fatehà senza niende nun me cummiène manghe a mmi! Ma Nicole la scarsèdde se l'ère chiéne, a la facce de lu patrone, e s'èra pigliate pure quéddre ca lu patrone avije frecate a lu frate, pe dieci anne.

Fedele Giorgio


“Re patane piàcene a lu patrone”

Aneddoto paesano tramandato verbalmente
(Avvertenza: le « e » accentate si pronunciano, quelle non accentate sono semimute)

Zi Tonne de Mandègne e lu figlie Mecheline ièttēre nu juorne a spaccà re llèune a la casa de lu miédeche cundotte. (Tanne re stufe nun nge nn’èrene e s’attezzave ru ffuoche a la fucagna. Mettive nu bbelle ceppone a cape-fuoche, doje frascèddre, duje taccarièddre e te facive na vambarèddre).

Ēre angore notte a la matine quanne accumenzarne a spaccà re llèune. Vèrse re nnove accummenzarne a tené fame. Varamènde s’affacciaje subbete la sèrve e purtaje na bbella culazzione: patane e carne de puorche fritte.

Apparecchiarne ngimme’a na taveléddre e se mettèttēre a mangià. Nunn’aviévene manghe nzeppate lu prime vuccone, ècque s’appresendaje lu miēdeche. Vedènne de mangià cu tanda uēddre nge venètte lu ulije pur’a iddre e se mettètte a mangià cu llòre.

- Mangiate, mangiate re patane, sanne bboòne, so na bbellézze -.

Lu uaglione, Michièle, sendènne lu miédeche, nzeppave sule re patane cu la freccine e la carne la lassave. A nu cèrte mumènde l’attane, nu pòche cchiù furbe, nge dètte nu scuppulone a lu figlie e nge decètte! “Staje facenne lu scustumate. Allore nu lu siénde a lu patrone? Nuje n’hamma mangià la carne ca re patane piàcene assaje a iddre. Re patane, si lu miédeche ne re lasse ne re mangiame pure nuje”.

La carne fenètte subbete e lu patrone, ca era nu poca delicate, fece appéne’a tiembe de n’acchiappà nu piézze.

Re patane, Zi Tonne e lu figlie, se re mangiarne doppe e fenèttēre pure quéddre.

Lu miédeche se mangiaje la foglie e penzaje ind’a la mènda soje: “Però sti cafune nun so’ mica fésse, so’ cchiù fesse chj re cchiame!

Fedele Giorgio